TOP 10 - Produse din "Alimentara"

Ciocolata cu rom
1. Este probabil cel mai spectaculos dintre brandurile care exploateaza nostalgia perioadei comuniste – cunoscut datorita unui campanii
de publicitate care a redesteptat prin imagini pline de umor realitati ale epocii trecute: punkerul dus la tuns, cuplul Ceausescu etc. Prezenta pe piata din 1964, a fost, asemenea "ciocolatei cu un leu", unul dintre martorii perioadei Ceausescu si totodata o victima a acesteia: in anii ’80, calitatea produsului s-a degradat (laptele din ciocolata a disparut, delicioasa crema cu rom s-a umplut de inlocuitori etc). In anii 2000 a reinviat, in acelasi ambalaj, dar la alt standard de calitate, capitalist, probabil superior originalului din 1964.

Pufuletii
2. In primii ani dupa ’89 soarta pufuletilor parea amenintata de uleioasele snacks turcesti cu gust branzos, dar foare repede romanii s-au reintors la versiunea comunista, mai ieftina si mai gustoasa, a porumbului expandat; erau anii de saracie extrema din ‘90. Ultimii doi ani au adus din nou o explozie de vanzari
a produsului.

Apa minerala "Borsec"
3. Trei branduri comuniste s-au conservat foarte bine: Borsec, Biborteni si Harghita (ultima pastrand chiar si ambalajul de sticla). "Borsecul" era cea mai ravnita marca, facand parte din meniul oricarei nunti cu staif. De altfel, in ultimii ani ai deceniului 8, se gasea tot mai greu in magazine, fiind de multe ori vanduta pe sub mana.

Biscuitii cu crema "Eugenia"
4. La inceput, "Eugenia" era brandul produsului, dar in politicile de ajustare economica din anii ’80, cand dulciurile mai sofisticate au disparut, biscuitii comercializati sub acest nume au devenit substantiv comun, fiind numitii simplu "eugenii". Cel mai popular sortiment de biscuit cu crema a revenit in forta la inceputul anilor 2000.

Berea Azuga
5. Sub comunism, brandul popular consumat in bombe si in fata blocului era "Bucegi"; cel "premium" era mult mai ravnitul Azuga, facut cu "apa pura de Valea Prahovei", unde, spunea o legenda urbana de atunci, se bea cea mai buna apa din tara. Berea "Azuga" se gasea in general pe sub mana sau la restaurante.

Prajiturica "Magura"
6. In timpul comunismului, "Magura" era mai mult un biscuit-napolitana tras in ciocolata (nu chiar atat de bun ca, de pilda, napolitanele "Margareta" la 6 lei). Acum, nu numai ca a fost rebranduit dincolo de comunism (ca "prajitura a fetelor greu de multumit"), dar si-a schimbat si proprietatile, devenind prajitura trasa in ciocolata.

Salam de Sibiu
7. Se stie ca salamul de Sibiu nu era produs in orasul de pe Cibin, ci in Salonta. Mezelurile premium de acolo ajunsesera sa se gaseasca doar in shop-uri. In anii ’90, au ramas la fel de putin accesibile intrucat erau prea scumpe pentru buzunarele saracite ale oamenilor. Prosperitatea din anii 2000 a readus in atentie romanilor
mezelurile de la Salonta.

Pate de Sibiu
8. Spre deosebire de omologul sau de tip salam, pateul de Sibiu chiar se fabrica in orasul de pe Cibin, la Scandia. Pateul de Sibiu din "carne si ficat de porc" era considerat cel mai bun pate al perioadei comuniste. Brandul a supravietuit socului ’89 cu o eclipsa de doi ani. Azi este unul dintre cele mai dinamice branduri de pe piata.

Crevetii vietnamezi
9. In anii ’80, umpleau rafturile alimentarelor – erau probabil singurul produs de export care facea inflatie pe rafturile atat de saracacioase ale magazinelor; era adus din statul comunist prieten Vietnam. Dupa Revolutie, au fost scosi de pe piata de aparitia chips-urilor, dar in ultimul timp au aparut din nou pe rafturile supermarketurilor.

Unt de masa
10. "Unt de masa tip A" (sau "cal. I") sau "unt de masa tip B" (sau "cal. II") scria pe pachetele invelite in hartie alba
cerata de atunci. "Unt" scria cu albastru, iar "de masa" cu rosu, o inscriptie oblica. Rafturile supermarketurilor au fost invadate discret de celebrul pachet, acum produs de mai multe firme, unele ele insele branduri pe piata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu